L-am privit pe Macarie de sus până jos, încercând să-mi dau seama dacă s-a schimbat ceva la el. Nimic, nimic.. Tot a ghenă pute, unghiile sunt pline de jeg în continuare, părul este ca acum un an de sleios dar un pic mai rar, dinţii odioşi, pantalonii jerpeliţi. Acelaşi personaj scârbos. „Ce vrei? Ai venit să mă anunţi că-ţi alunecă viermii din cur?”, l-am întrebat. „Nu..”, plecă privirea, „..sunt deprimat iar.”. Mii de flegeme!

„Macarie, ia-ţi o frânghie, o lamă, te ajut eu cu nişte pastile, numai curmă-ţi existenţa mizeră! Scuteşti lumea de un gunoi, crede-mă.”, am încercat să-l alin. Depresiile lui Macarie mă constipă. Mă enervează când sunt constipat pentru că trebuie să depun efort suplimentar când încerc să mă cac şi fac febră musculară la muşchii abdominali. Ca atare, trebuie să-l ajut pe Macarie astfel încât să-mi uşurez defecaţia.

„Toată lumea primeşte cadouri acum.. Eu nu.”, suflă sictirit Macarie. „Meriţi cadouri, prostule? Ce vrei să faci cu ele? Uite, îţi dau eu un set de lame dar nu ţi le pun în ghete că crapă.”, încerc să-l liniştesc. „Ce crezi că dacă e decembrie şi maimuţele îşi oferă banane e lumea mai fericită? Nu e aşa! Mai bine nu primeşti nimic. La ce-ţi folosesc toate astea? Ai impresia că-i pasă cuiva de tine? Eşti un ratat Macarie, să ştii!”.

…M-a rugat să stea la mine măcar până se sting beculeţele şi artificiile. Mi-a promis că nu o să mai fie deprimat dacă o să-l las. Şi mi-a spus că stă într-un colţ al cutiei de carton, să nu mă deranjeze. L-am lăsat, normal. Vreau să mă cac fericit, nu suport febra musculară.

   Acum un an de zile am intrat în doliu. Şi când o să mă întâlnesc cu moartea, o să-i fut un picior în faţă, pentru că uneori o ia razna. Bogdan ce vină a avut, hâtră?

   Îmi vine să-mi smulg părul din nas cu patentul.  Macarie îmi spune că şi asta e o stare de căcat. L-aş bate pe  Macarie acum. Poate are şi el o revelaţie şi îmi spune cum să nu mai adorm când stau în piscină cu futăcioasele alea bune. Căcat.